Cei mai mulți dintre noi petrecem o bună parte a timpului la birou. Momentele de aici devin o parte constantă a existenței fiecăruia.
Cu certitudine, nu o dată ne-a trecut prin minte, că locul unde ne desfășurăm activitatea trebuie să fie pe măsura imaginației noastre; să ne facă să ne simțim mai bine, să ne ofere energie să ne concentrăm, și nu în ultimul rând să ne stimuleze creativitatea.
Acestă preocupare a devenit și obiect pentru numeroase cercetări. Studii ample, care mai de care mai interesante, au concluzionat la unison: viața la birou trebuie să fie cât mai plăcută!
La această concluzie a ajuns și o echipă de cercetători de la Colegiul Universitar din Londra, care a efectuat un studiu asupra a 20.000 salariaţi din Marea Britanie, pentru a afla cât de mulţumiţi se simt de mediul în care lucrează.
Rezultatele studiului au fost triste: 56% dintre participanţi s-au plâns de lipsa de intimitate; 55% – de temperatura neplăcută din birou; 60% – de lipsa unor spaţii liniştite; iar o treime de lipsa luminii naturale şi de nivelul ridicat de zgomot.
Mânate de dorința de elimina, pe cât posibil, aceste efecte negative, marile companii, oscilează între spații de lucru de tip clasic (încăperi cu câţiva oameni) şi noul model, introdus în anii 1950, un spaţiu mare, deschis, în care să încapă câteva zeci de mese de lucru.
Totuși, și de la această regulă există excepții. În categoria – excepțional – îi regăsim pe cei ce nu se supun convenționalului; pe cei care fac din birouri locul perfect pentru un regal al productivității.
Gigantul Google – considerat angajatorul numărul unu în lume – a creat pentru angajații săi un paradis, plantând la birou o livadă, instalând un tobogan și mese de picnic.
Experții de la MailChimp cunosc relația specială dintre angajat și cafea, precum și faptul că această relație este susținută de beneficii de necontestat. Din acest motiv, biroul lor găzduiește un expresor profesional, cu ajutorul căruia membri echipei MailChimp se „teleportează” în lumea magică a cafenelelor, ori de câte ori rămân în pana de inspirație.
Biroul celor de la Selgas Cano este parte integrantă din natură; situat într-o zona verde din împrejurimile Madridului, este catalogat drept mediul perfect pentru a da curs pornirilor artistice.
Twitter mizează pe spații mari, libere, care evocă simplitatea și bineînțeles simbolul binecunoscutei rețele de socializare: păsările.
În biroul din Barcelona, Yahoo își trimite angajații într-o călătorie a artei vizuale. Aceștia sunt înconjurați de imagini vii și colorate, de picturi celebre și de simboluri artisitice care întregesc, cu mult bun gust, pereții și sticla dintre zonele de lucru.
Regele animației, Pixar, este adeptul micro spațiilor de lucru, destinate să le reamintească angajaților de lumea de poveste pe care o aduc, prin fiecare creație, în fața publicului. La Pixar, personajele animate sunt mereu aproape de angajați.
Cei de la Red Bull sunt adepții stilului minimalist, însă încărcat de energie și spontaneitate, întocmai ca și băutura pe care o produc.
Arhicunoscutul Facebook, a creat birourile, orientându-se în totalitate după nevoile și dorințele celor din echipă. Angajatii de aici, sunt încurajați să se comporte ca și designeri de interior și să modeleze birourile așa încât să fie cât mai stimulați.
Impact Hub, membri ai unei rețele internaționale de companii, știu prea bine de ce au nevoie angajații lor: culoare, vivacitate și cafea. Motiv pentru care, la cel de-al doilea etaj al clădirii lor colorate, situată în București, au pus la punct o minunată cafenea.
Oare să fi găsit toți cei de mai sus rețeta „secretă” a productivității la locul de muncă?
Cu siguranță da! Fapt demonstrat de continua lor ascensiune în topul companiilor de succes; de numărul tot mai mare de persoane care vor să devină parte din aceste proiecte, și să savureze o cafea de calitate într-un birou inedit.